Casa Csiki

Râșnov versus Râșnov

 

Atunci când îți lași inima undeva, te întorci să o recuperezi.

 

Îmi place să călătoresc. Punct. Pentru mine, descoperirea unor străzi atât de pitorești încât încep să fredonez în timp ce le străbat curioasă, a unui pumn de natură care îmi aduce lacrimi în ochi de atâta frumusețe sau contemplarea unor ruine ce îmi provoacă imaginația reprezintă magia pe care a lăsat-o Dumnezeu omului, iar eu vreau să o absorb pe toată…

Cineva îmi spunea anul trecut că destinația nu reprezintă totul, ci drumul este cheia. Îi dau dreptate. Emoția când roțile se pun în mișcare și nu știu prea bine unde mă voi opri, când legănatul trenului îmi spune că sunt mai aproape cu fiecare kilometru, peisajele care defilează pe lângă mine și drumul care se întinde în fața mea mă acaparează de fiecare dată cu un oftat de relaxare și mă culcușesc în scaunul meu cu aceeași bucurie și anticipare ca la prima călătorie. Mereu și mereu.

De curând, un nou loc vizitat mi-a acaparat un colțișor din inimă și de atunci mă tot gândesc cum să fac să revin acolo. Se spune că atunci când îți lași inima undeva, te întorci să o recuperezi. Eu încă mă întorc…

Am urât întotdeauna toamnele ploioase și reci și iernile fără zăpadă, natura zgribulită și dezgolită de tot ce e frumos. Din momentul în care soarele o cotește către alte țărmuri, nu fac decât să visez la ziua în care el va reveni la mine și să bombăn bosumflată frigul și natura tristă. Nici nu visam cât avea să-mi schimbe perspectiva locul acela liniștit numit Râșnov!

Decembrie

O capitală friguroasă mă împinge către munte în căutarea zăpezii, dar nu am găsit-o nici aici. Am găsit în schimb o gară micuță, într-o localitate micuță, cu un ritm al ei, molcom…  O lume a contrastelor. Străzi liniștite, aproape pustii, unde pașii răsună în noapte ca un tropot de cal pe pietrele ușor umezite; ecouri de hămăit de câini și respirația mea agitată; case aliniate cuminți, adormite, case gătite pentru sărbătorile de iarnă, mimând țurțurii și ademenindu-l pe mult așteptatul Moș Crăciun. Doar eu le mai contemplam la ceasul acela târziu, cu un colind răsunându-mi în ureche.

IMG_9534      IMG_9532

IMG_9570.JPG

Pașii mă duc către Promenada. Loc romantic și îmbietor pentru îndrăgostiți, loc dureros de frumos pentru cei singuri.

IMG_9549.JPG

Umbrele devin tot mai lungi, aburul înserării coboară din pădure… Simți cum natura îți vorbește, te ceartă sau te mângâie – în funcție de starea de spirit a fiecăruia. Pe mine mă dojenea.

IMG_9571

IMG_9560

Mă rup de vraja aproape palpabilă a locului și revin printre oameni, acolo unde ar trebui să-mi fie locul. Centrul e parcă dintr-o altă poveste: plin de luminile Crăciunului, de forfota de pe Strada Republicii, de copiii care mai cerșesc o gogoașă, iar părinții un vin fiert, totul sub privirea îngăduitoare a bradului împodobit și a Cetății care veghează calmă. Sunt copilul-adult. Așa că mă pierd în mulțime și clipesc vesel.

Răsăritul îmi spune că am de colindat și că ar fi bine să încep de dimineață. Doar trebuie să descopăr o Cetate, nu? Deci, la drum! Am de ales între a urca rapid cu liftul și a o lua la pas prin pădure. Le vreau pe amândouă așa că fac un compromis: liftul la urcare și pe jos la coborâre. Ansamblul fortificat, văzut de aproape, impune respect. Nu știu dacă este efectul înălțimii, al faptului că privești totul de sus, dar mie mi se pare impozant.

IMG_9420  IMG_9438

 

IMG_9474  IMG_9412

Trecând pe sub poarta cetății mi se deschide la picioare o lume cu totul nouă. Sau veche. De sute de ani. O capsulă a timpului în care am intrat odată cu primul pas făcut în interiorul ei.

IMG_9498.JPG

IMG_9500.JPG

Am fost mereu convinsă de frumusețea aparte a țării mele și se pare că și de data aceasta am avut dreptate, căci mă împiedic (sau ei de mine) de angajații zeloși ai unei televiziuni occidentale, care filmau de zor un reportaj. Cât i-am invidiat! Dar asta e o altă poveste…

IMG_9460.JPG

Revin la povestea cetății mele, poveste pe care mi-o spune chiar paznicul ei, picat și el direct din trecut.

IMG_9482.JPG

„Este o cetate medievală, atestată istoric la 1335, și ridicată în totalitate din piatră, de către coloniștii germani veniți din partea stângă a Rinului. I s-a dat numele de Rosenau, care înseamnă „orașul trandafirilor/valea trandafirilor”, iar blazonul este reprezentat de trei trandafiri. Cetatea este construită la înălțime, pe stâncă, așezată strategic pentru observare. Aceasta era menirea ei când erau atacați: de aici, oamenii trebuia să anunțe întreg teritoriul. Anunțurile se făceau în trei feluri: 1. prin foc/fum, 2. prin porumbei și 3. călare pe cal. Înaintea actualei cetăți a existat una din lemn, ridicată de către cavalerii teutoni. Nu se cunosc cauzele distrugerii acelei cetăți; se pare că dăm vina pe tătari, care prin specificul lor de luptă, ardeau totul în urmă.

Acum 2000 de ani, aici a fost un locaș dacic ce s-a numit Cumidava. La 4 km de Cetatea Râșnov, spre râul Bârsa, se găsește un castru roman unde, în urma săpăturilor, s-au găsit monede de argint cu capul împăratului Traian.”

Totul e atât de palpabil, de real și ireal în același timp, încât umbrele trecutului prind viață, iar soldații bântuie liniștiți cărările pustii.

IMG_9469.JPG

Îmi iau rămas bun de la Cetate și de la Râșnov, știind că mai am multe de vizitat: peștera Valea Cetății, biserica veche Sf. Nicolae, biserica evanghelică… dar le-am lăsat pe o altă dată, ca o promisiune făcuta mie de a reveni.

Aprilie

Deja cucerită de farmecul orășelului, credeam că Râșnovul nu are ce surprize să îmi mai ofere. De parcă mi-ar fi citit gândurile, se răzvrătește la o așa idee și pornește la atac cu și mai multă forță, dezvelindu-și mantia verde în lumina soarelui de primăvară. „Asta nu ai văzut, nu?” părea el că mă întreabă. Și, într-adevăr, nu văzusem.

Mălăiești și Casa Csiki

Cine nu are prieteni, să-și cumpere! Da? La invitaţia unui astfel de prieten, am ajuns din nou în Râşnov, primăvara, pentru o drumeţie către Mălăieşti. Prin intermediul lui am cunoscut nişte oameni de-a dreptul minunaţi, plini de viaţă, care m-au primit cu braţele deschise şi m-au tratat ca şi cum aş face parte din familia lor: familia Csiki. Deşi pot spune că am cunoscut multă lume în ultimii ani, Valentina şi Marius Csiki mi-au încălzit inima cel mai mult. Ştiţi cum se spune prin poveşti că oamenii buni oferă casă, masă şi o vorbă din suflet călătorului? Exact aşa mi s-a întâmplat şi mie, doar că oamenii aceştia sunt REALI. Deşi atunci mă vedeau prima dată, mi-au pus la dispoziţie cea mai frumoasă cameră, mi-au oferit un loc la masa lor (care nu vă pot spune cât de îmbelşugată a fost, ca să nu vă fac poftă) şi am râs şi ne-am simţit bine până târziu în noapte. Liniştea după care tânjeam, ca orice orăşean care se respectă, am găsit-o aici din plin: aerul curat de la marginea pădurii, susurul monoton al izvorului care trece chiar prin curte, stelele care par mai aproape – creează o relaxare totală a spiritului. Am adormit zâmbind. Buștean. A doua zi m-am trezit cam târziu, căci mi-am permis luxul de a lenevi. Mirosul micului dejun și aroma cafelei proaspete m-au atras către terasă. Aș vrea să pot găsi cuvintele care să descrie senzația de destindere totală a fiecărei fibre și a fiecărui nerv al organismului meu în timp ce stăteam pe terasă, cu razele soarelui căzându-mi din plin pe față, în timp ce eu filtram lumina puternică printre gene. Dar nu am cuvinte. Rămâne să descoperiți singuri această stare, petrecând la ei câteva zile. Sau mai multe. Vă așteaptă cu brațele deschise și un zâmbet bun. Veți zice că le fac reclamă… Păi sigur că le fac! Tot ce e frumos trebuie spus mai departe: așa că eu vă spun că îi puteți găsi în Râșnov, în Valea Glăjeriei, printre primele case pe dreapta. Și îi mai puteți găsi pe Facebook: Casa Csiki.

13035702_1318318784851842_1402951725_o

13016441_1318321651518222_1531973598_o (1)

 

 

 

13016787_1318319811518406_947813384_o13036574_1318320768184977_1254156778_o

13054386_1318321081518279_759558085_o (1)   13063951_1318322134851507_1093642831_o

Dar cum spuneam, am fost invitată de un prieten să facem o drumeție spre Mălăiești. Toți care mergeți pe munte știți regulile de bază, cunoașteți echipamentul pe care ar trebui să îl purtați, iar dacă nu, cel puțin ascultați sfaturile celor care vi le dau. Ei bine, eu nu sunt nici o fire sportivă, nici una ascultătoare. M-am dus îmbrăcată în blugi (care de la zăpada de pe munte s-au udat până aproape de genunchi), încălțată în bocanci de oraș (care alunecau mai dihai ca sania când dădeam de gheață) și fără ochelari de soare. Credeți însă că am ascultat de sfaturile însoțitorului meu care se oferea să îmi dea o pereche de ochelari? Nuuuu. Nu aș fi fost eu dacă aș fi făcut-o. Vorba unui coleg de serviciu: sunt flu-flu. În traducere liberă: cu mintea-n cele patru zări. Așa că am mers vârtos cu nasul în vânt și pistruii expuși soarelui orbitor, devenind curând posesoarea unei năstrușnice arsuri pe față! Însoțitorul meu cu sfaturile bune și totodată ghidul în această drumeție a fost, pe numele lui de botez, Florin, iar pe cel de buletin, Sașca. Unii îl știu ca pe un tip Cu lumea-n cap. Alți îl găsesc la Outdoor expert (http://www.outdoorexpert.ro), unde organizează diverse activități în aer liber și pentru toate gusturile. Eu l-am găsit la Râșnov.

Ce amintiri am despre drumeție? Of, Doamne, multă voie bună, glume și o încercare hilară de a cânta „Mergeau în munții Caraiman câțiva băieți și-o fată” care, fie vorba între noi, se cam potrivea situației, doar că eu nu am gătit băieților „o ciorbă și-o tocană”, cum zice cântecul, ci am cumpărat niște pilaf cu carne, sus la cabană. Mâncare pe care am împărțit-o frățește și cu un ciobănesc de Berna, că doar nu-l lăsam sa înghită în sec, nu?

IMG_9697

IMG_9717

 

IMG_9716

 

 

 

IMG_9721

 

IMG_9726

 

IMG_9731

 

 

Coborând de pe munte, aveam încă prea multă energie ca să-mi duc picioarele la odihnă, așa că am continuat să descopăr Râșnovul la pas. Ador străduțele lui înguste și liniștite unde îți poți auzi până și gândurile. Biserica veche m-a chemat să-i admir picturile, casele să le imortalizez într-o fotografie…

IMG_20160402_174201.jpg

 

IMG_20160402_172550.jpg

Voi reveni. Râșnovul mai are să-mi arate o față: cea de toamnă, când va scoate la iveală tonurile de roșu și arămiu. Dar până atunci îi mai sunt datoare cu multe vizite și multe descoperiri. Ne vedem acolo!

iunie 2016

Text și foto: Alina Elis Niculescu

 

 

Advertisements
Categories: calatorii, Casa Csiki, obiective turistice, orase, Rasnov, Romania, turism | 2 Comments

Create a free website or blog at WordPress.com.