Muzeul Chihlimbarului – Comuna Colți

 

Pipa lui Stalin a fost lucrată din chihlimbarul de la Colţi. Un alt exemplu este un medalion cu o insectă fosilă   oferit cadou Reginei Angliei de către Grigorescu. În 1867, la Expoziţia Universală de la Paris, a fost expus chihlimbar de Colţi în stare brută,   alături de celebrul tezaur Cloşca cu puii de aur, piese pentru care România a câştigat medalia de aur. Cel mai vizitat, lăudat şi apreciat stand a fost cel al României.

Colecția de chihlimbar

Dacă mergi pe drumul naţional Buzău – Braşov până la Pătârlagele, apoi o coteşti pe drumul judeţean Pătârlagele – Colţi, te îndrepţi către un monument al naturii de interes geologic şi paleontologic care se întinde pe o suprafaţă de 2,5 ha – chihlimbarul din Munţii Buzăului. Aflând că satul Colţi este singurul loc din România specializat în prelucrarea acestei răşini, m-am avântat în căutarea locului, dorind să admir totodată frumoasele exponate din Muzeul Chihlimbarului. Până la Pătârlagele drumul nu a fost greu, dimpotrivă; însă de cum te abaţi către Colţi, el începe să prezinte problemele binecunoscute românilor, anume gropi, porţiuni neasfaltate, încât eşti nevoit să reduci considerabil viteza maşinii. Ceea ce are și o latură bună, căci aşa te poţi bucura de frumuseţea peisajului. Drumul e simplu, nu prea ai cum să-l rătăceşti; iar dacă ai dubii, întrebi sătenii care te îndrumă. Muzeul se înalţă pe partea stângă a şoselei: înconjurat de brazi, trebuie să treci mai întâi printr-o poartă mare de lemn, sub acoperişul căreia te întâmpină: „Muzeul Judeţean Buzău, Colecţia Muzeală Colţi”. Din piatră la parter, iar etajul şi acoperişul din lemn, clădirea se înscrie perfect în peisajul montan. Nu acelaşi lucru îl pot spune însă despre şcoala proaspăt renovată de lângă ea, cu geamuri termopan.

Localnicii sunt primitori şi mândri de originalitatea locului lor. Îmi dau seama de asta nu numai vorbind cu ei, ci şi din atitudinea ghidului muzeului: nu ştiam că ajunsesem în una din zilele în care muzeul nu primea vizitatori, cu toate acestea suntem invitaţi înăuntru „că doar nu aţi bătut drumul degeaba până aici.” În muzeu e răcoare, pereţii din piatră păstrează o atmosferă plăcută statului la poveşti. Pentru că ceea ce ne-a relatat ghidul nu seamănă deloc cu una din prezentările seci pe care le mai poţi asculta pe ici pe acolo.

Ghid: „Această casă a fost construită în perioada 1973 – 1974 special pentru a adăposti o colecţie de chihlimbar din zona noastră. Astăzi, la Colţi, se găseşte singura colecţie de chihlimbar din România, este una dintre cele mai frumoase din lume. Chihlimbarul este un produs natural cunoscut încă din antichitate, este o răşină fosilă provenită din diverse specii de pin ce s-a întărit în sol, acum milioane de ani: 60 – 40 milioane de ani. Aceasta este vechimea geologică a chihlimbarului. Se găseşte în pământ, înconjurat de argilă, care se macerează în apă, după care bucata de chihlimbar se spală. Se păstrează în stare brută sau din el se prelucrează diverse obiecte de podoabă. Datorită varietăţilor de culori închise, de la roşu închis, la roşu rubiniu, maro sidefat şi până la negru, la români chihlimbarul poartă denumirea de romanit.  Priviți această pungă din piele: în ea proprietarul păstra în casa sa chihlimbar, în ideea de a-i apăra familia. Din cele mai vechi timpuri, chihlimbarul se păstrează în casă alături de icoană, pentru a apăra de rele şi a ajuta la tămăduirea oricăror boli.”

Chihlimbar de 1857 g

Ciocănel pt. scoaterea chihlimbarului din rocă

Reporter: „Acesta este un instrument folosit la extragerea chihlimbarului din pământ?”

G: „Este un ciocănel cu care se scoteau din roca-mamă cele mai mici bucăţi, pentru că celelalte se scoteau prin spălare, pentru a nu se crăpa. Avem câteva obiecte care au folosit la exploatarea chilimbarului.  În România, exploatări de chihlimbar, în mod oficial şi organizat, s-au făcut de către un singur om, inginerul geolog Dumitru Grigorescu, care a exploatat chihlimbar în zona Buzăului prin cumpărare sau concesionare de terenuri, iar de o atenţie specială s-au bucurat Colţii, cu afluenţii săi, Valea Boului şi Valea Alunişului; a exploatat chihlimbar până în 1937 când a dat faliment. Se spune că nu a fost un bun negustor pentru că la acea vreme, chihlimbarul preţuia mai mult decât aurul.”

Am crezut că această afirmaţie era puţin exagerată. Cu timpul însă, am înţeles de unde venea această valoare a chihlimbarului, de ce încă „din timpuri străvechi, chihlimbarul preţuia mai mult decât aurul, mai mult decât diamantul, mai mult decât orice bun din această lume”: pentru că „se credea că în apele sale sălăşluia Dumnezeu.” (Marina Monoranu, Valeriu Nicolescu: „Chihlimbarul la români”)

G: „Dumitru Grigorescu a fost mai mult un pasionat, un colecţionar de chihlimbar, nu a ştiut cum să-l comercializeze şi aşa a ajuns să dea faliment. Un alt instrument este polizorul care era folosit la lustruirea obiectelor din chihlimbar. Forma chihlimbarului se dădea prin tăiere cu un jăgărel special, după care obiectul obţinut se şlefuia. Tablourile de aici reprezintă cele mai frumoase fosile păstrate în chihlimbar. Este chihlimbar de la Marea Baltică, iar obiectele se găsesc în Polonia, la Muzeul geologiei din Varşovia. Ei au foarte mult chihlimbar în comparaţie cu noi, au chihlimbar cu insecte fosile, însă nicăieri în lume nu s-au găsit atâtea nuanţe de culori la chihlimbar câte s-au găsit la Colţi: 160 de nuanţe.”

Instrumente folosite în extragerea și șlefuirea chihlimbarului

R: „Chihlimbarul negru este destul de rar. Se mai găseşte şi în altă parte în afară de România?”

G: „Se mai găseşte în Rusia şi poartă numele tot de romanit. Însă are doar vinişoare de negru – nu este aşa negru, ca cel de aici. Cerceii expuşi sunt din chihlimbar negru cu reflexe de verde.”

R: „Aţi putea să ne spuneţi dacă se doreşte să se facă publicitate acestui loc, pentru a atrage cât mai mulţi investitori sau interesul este să se păstreze totul discret, pentru a nu se transforma într-un loc comercial, aşa cum a ajuns, de exemplu, Valea Prahovei? Se ştie că afluxul de vizitatori aduce, într-adevăr un aport de numerar, dar şi roadele neplăcute ale civilizaţiei – gunoaiele lăsate în urmă, ca să menţionăm numai un aspect.”

G: „Preferăm să vină cât mai multă lume. Când se va repara drumul, sperăm să se facă şi un documentar cât mai detaliat, pentru a ne face cunoscuţi. Dar pe noi ne interesează cel mai mult refacerea clădirii. Aşa cum am menţionat, această casă care adăposteşte Muzeul Chihlimbarului a ars în august 2008. Aveam trei încăperi mari; chihlimbarul era acelaşi, dar mai deţineam şi documente privind istoria localităţii, obiecte care ajutau la atestarea localităţii, o colecţie de fosile, unele găsite aici, iar altele achiziţionate de către Muzeul Judeţean Buzău, însă nu avem unde să le expunem.”

Singura încăpere deschisă vizitatorilor, după incendiul din august 2008

R: „Restul obiectelor unde le ţineţi? Aici sau le-aţi dus la Muzeul Judeţean din Buzău?”

G: „Aici, în depozit, dar am dus şi la Muzeu. Acolo este expus cel mai mare romanit, un colier, un inel şi o pereche de cercei, care au fost recuperate de la Elena Ceauşescu. La vremea respectivă se făceau cadouri.”

R: „Din  câte am citit, câteva piese sunt celebre în întreaga lume. Pipa lui Stalin, de exemplu.”

G: „Da, aşa este. Pipa lui Stalin a fost lucrată din chihlimbarul de la Colţi. Un alt exemplu este un medalion cu o insectă fosilă oferit cadou Reginei Angliei de către Grigorescu. În 1867, la Expoziţia Universală de la Paris, a fost expus chihlimbar de Colţi în stare brută, alături de celebrul tezaur Cloşca cu puii de aur, piese pentru care România a câştigat medalia de aur. Cel mai vizitat, lăudat şi apreciat stand a fost cel al României.”

R: „Pe internet se scria că aici, la Muzeul chihlimbarului, se pot admira bucăţi de chihlimbar ce conţin insecte fosile. Din câte observ, informaţiile de pe internet nu sunt actualizate, căci nu menţionează nimeni incendiul din 2008. Aşadar, e firesc să întreb: mai există aceste exemplare?”

G: „Într-adevăr, au fost descoperite aici la Colţi şi ne-au fost date în custodie. Au fost expuse în baza unui contract., dar perioada acestuia s-a încheiat, iar proprietarul nu a mai dorit să prelungească respectivul contract.”

Chihlimbar cu insecte fosile

Bijuterii din chihlimbar

R: „Cum se făceau săpăturile? Existau mine de exploatare?”

G: „Da, au existat mine. S-au făcut şi exploatări de suprafaţă, pe ambele maluri ale gârlelor Colţi şi Aluniş.”

R: „Între timp lucrările s-au oprit…”

G: „ Da, pentru că totul s-a făcut pe investiţie proprie şi nimeni nu s-a mai interesat de lucrul acesta când nu au mai existat bani. Mai ales în ziua de azi, când fiecare vrea să facă bani cât mai repede.”

Câteva imagini înfăţişează grote săpate în stâncă, despre care aflăm că sunt  „monumente istorice din  zonă, stânci uriaşe, scobite de mâna omului, pentru a fi folosite ca lăcaşe de cult sau locuinţe rupestre”.

G: „Cea mai apropiată de aici se găseşte la aproximativ 6 km, funcţionează şi astăzi ca lăcaş de cult şi este biserica din satul Aluniş, care are în faţă un pridvor din lemn şi două încăperi în piatră. Legenda spune că a fost tăiată în piatră în anul 1277 de către doi ciobani, Vlad şi Simion, şi atestată documentar în 1352. Pe pereţii interiori se găsesc inscripţii cu litere chirilice care nu au putut fi descifrate de către specialişti, datorită modificărilor de lărgire aduse în timp. Pe peretele sudic al altarului se găsesc trei firide încoronate cu pânze din altar. Pe o masă din piatră este o inscripţie amintind de ctitorii ciobani: Vlad şi Simion. Alături, în acelaşi perete de stâncă, se găsesc două chilii. Într-una din ele se găseşte o inscripţie despre Sfântul Sava de la Buzău, ocrotitorul Buzăului. Buzăul este atestat la 372, când Sfântul Sava era înecat în apele râului pentru că propovăduia creştinismul în zonă. Şi la aproximativ 4 km şi jumătate de aici din satul Aluniş, se găseşte complexul rupestru de la Nucu. De acolo de sus, se putea observa întreaga vale a Bordeiului, pe unde la acea vreme veneau năvălitori. În ele au funcţionat mănăstiri şi schituri, care dispar din documentele medievale la 1733, datorită războaielor austro – ruso – turce care s-au desfăşurat şi pe teritoriul ţării noastre. Trei dintre ele – Dionisie Torcătorul, Ghereta şi Bucătăria se găsesc pe partea cealaltă a muntelui Crucea Spătarului; se presupune că ar fi funcţionat pe post de observatoare, pentru că nu se găsesc în acele documente medievale care se referă strict la mănăstirile şi schiturile ce au funcţionat în acea perioadă.”

R: „De la ce vine denumirea Colţi?”

G: „De la relief, care este unul foarte colţuros.”

Am încheiat discuţia cu ghidul muzeului entuziasmată, dar şi dezamăgită. Entuziasmată, pentru că locuri atât de frumoase şi încărcate de istorie se află atât de aproape de noi, încă necunoscute de marea majoritate a oamenilor. Dezamăgită, pentru că văd cum nepăsarea oamenilor nu scoate aceste lucruri la iveală, iar altele sunt lăsate în paragină – aşa cum se întâmplă acum cu acest Muzeu al Chihlimbarului. Internetul prezintă o variantă neactualizată. Nu pomeneşte nimic despre singura încăpere în care acum sunt înghesuite câteva exemplare de chihlimbar, câteva unelte, vreo două broşuri şi tablouri pe pereţi înfăţişând piese celebre din această răşină. Până de curând, mai exact, până în 2008, muzeul adăpostea un consistent patrimoniu muzeal, documente originale sau copii referitoare la istoria acestor locuri, la exploatarea şi prelucrarea chihlimbarului. În prezent, cele mai multe sunt depozitate în încăperi în care publicul nu are acces şi nici nu se întrevede vreo posibilitate de a o face în viitorul apropiat. Aici s-ar putea dezvolta un turism înfloritor, dar acest lucru necesită implicare din partea multor reprezentanţi ai autorităţilor: primari, consilieri, prefect, Muzeul judeţean… Chiar şi piatra de lângă muzeu, ce încearcă să facă reclamă aşezărilor rupestre, este într-un stadiu avansat de degradare: abia dacă mai poţi citi inscripţia, de fapt, o ghiceşti mai mult, căci literele nu se mai văd: „VESTIGII RUPESTRE. Situate în perimetrul localităţilor Aluniş, Nucu [cuvinte lipsă]. Accesul se poate face pe traseul Pătârlagele, Colţi, Aluniş. Mediul natural îndrăgeşte frumuseţea ansamblului. PROTEJAŢI-L!”

Acasă la doamna Viorica Nica

Un alt lucru pe care internetul uită să îl menţioneze este faptul că doamna Viorica Nica nu se mai ocupă de muzeu de câțiva ani. S-a pensionat. De fapt, internetul prezintă doar perioada de până la incendiul din 2008. Totuşi, mi-a folosit faptul că citisem despre dumneaei; văzând că nu o mai găsesc la muzeu, m-am îndreptat către casa dânsei, îndrumată fiind de localnici. Frumuseţea casei m-a făcut să rămân câteva minute bune în drum, admirând-o. E una din acele case cu viaţă proprie, cu personalitate. Parcă îţi vorbeşte prin ferestrele ei îngropate în flori, prin lemnul sculptat al verandei… Mă apropii timidă, trecând printr-o poartă mare şi urcând aleea cu flori şi iarbă – atât de îngrijite, încât îţi era teamă să nu le strici. Liniştea plutea peste tot…În mijlocul acestui paradis (nu, cuvintele nu sunt mari) îşi face apariţia doamna Viorica Nica. Cu toată că era ocupată, mă invită la masa din curte şi îşi face timp şi pentru mine: îmi aduce cărţi şi îmi lămureşte câteva confuzii: şi anume că Piatra însemnată nu a fost descoperită de arheologi, ci de soţul său,  profesorul Dumitru Nica, pe muntele Culmea Martirei care cuprinde mai multe piscuri, printre care şi Crucea Spătarului. Din păcate nu putea să-mi ţină mult timp companie, însă m-a lăsat să poposesc cât vreau pe terasa generoasă din curte, studiind cărţile. M-a invitat cu mare drag să o mai vizitez, promisiune cu care ne-am şi despărţit. Ora petrecută acolo, răsfoind pagini şi discutând, mi-a adus informaţii preţioase. Aşa am aflat că deţinătorul celebrei bucăţi de chihlimbar conţinând furnica fosilizată se numeşte Bratosin Gheorghiţă şi este un fost primar din Pătârlagele. Aşa am aflat că pereţii peşterilor şi stâncilor din jurul vestigiilor rupestre de la Aghaton, Peştera, Chilia lui Dionisie sau Aluniş sunt pline de semne grafice, litere şi simboluri ce nu au fost încă descifrate. Aşa mi-au trecut prin mână cărţi valoroase, una din ele veche de 107 ani: cartea lui Dr. G. Munteanu-Murgoci „Zăcemintele Succinului din România. (Chihlimbar, Romanit). Monografia unui mineral din ţară. Teză de habilitare ca docent la facultatea de Sciinţe a Universităţii din Bucureşti” tipărită în 1902. Concluzia acestuia era:

„Cum preţul lucrurilor de chihlimbar sunt destul de ridicate, şi cum chihlimbarul de Buzěŭ e fórte bine preţuit, acest mineral are un interes economic pentru noi. Dacă extracţiunea chihlimbarului de Buzěŭ s’ar face mai cu interes, dacă diferitele bucăţi ar fi asortate şi vândute fie care fel pentru o anumită destinaţiune şi dacă s’ar încerca a se reînchega bucăţile mici, s’ar puté sperà cevà de la acest mineral atât de căutat pentru frumuseţea luĭ de sigur şi pentru raritatea lui.”

Despre chihlimbar

Frumuseţea chihlimbarului stă în multitudinea de culori sub care se prezintă; variază de la galben, la brun-roşcat, verzui, este transparent sau translucid. Chihlimbarul, succinul sau ambra este supranumit „piatra soarelui”, „floare” sau „lacrimile zeilor”. (Valeriu Nicolescu: „Lacrimile zeilor”)

Chihlimbarul există în mai multe zone din România: în judeţul Neamţ (dealul Cozia), în judeţul Bacău (pe linia Moineşti – Târgu Ocna), în judeţul Prahova (la Poiana, Şoimari, Câmpina), în judeţul Buzău:

–       pe Valea Sibiciului, Valea Colţilor, Valea Boului şi Valea Alunişului

–       pe Valea Vineţişului, comuna Nehoiu

–       pe Valea Roşcoiului, comuna Gura Teghii

–       la Izvorul Frasinului din comuna Brăieşti

–       la Izvorul Corbului, comuna Cătina

–       în albiile râurilor Bâsca Chiojdului, Sărăţelul Bălăneştilor şi Buzău.

Dar „numai la Colţi şi în cătunul Stănila – menţionează savantul Gh. Munteanu-Murgoci – s-au făcut săpături mai sistematice prin galerii.”

Geologul Oscar Helm numeşte ambra de Buzău rumanit. La noi în ţară, chihlimbarul are mai multe denumiri: ambră galbenă, succin, romanit/rumanit şi moldavit.

Începuturile exploatării au fost semnalate prin anii 1828 la punctul „Faţa Budei”, unde trupele ruseşti care staţionau în zonă au săpat câteva galerii. Iar primele ateliere pentru prelucrarea chihlimbarului – după cum afirmau M. Monoranu și V. Nicolescu – „au aparţinut zugravului de biserici şi sculptorului Grigore Siliceanu (1861), fost elev al lui Gh. Tattarescu la mănăstirea Ciolanu. […] În 1924, la Bucureşti se înfiinţează un atelier specializat în prelucrarea chihlimbarului de Buzău, sub îndrumarea Elizei Brătianu, soţia unuia din marii politicieni ai vremii, Ion I. Brătianu.”

Pe lângă frumuseţea care îl face să fie apreciat de întreaga lume, chihlimbarul are şi multiple întrebuinţări în radiotehnică, electronică, la prepararea lacurilor fine, a unor îngrăşăminte.

Colecţia muzeală Colţi din judeţul Buzău e unică în România şi „oarecum individualizată faţă de cele din Polonia şi alte ţări baltice, prin varietatea coloristică şi raritatea ambrei de Buzău.” Să sperăm că i se va face dreptate acestui muzeu: că va fi scos din decădere şi uitare prin eforturile comune ale autorităţilor, investitorilor, localnicilor, atrăgând, într-un final, un binemeritat aflux de turişti.

Text și foto: Alina Elis Niculescu

Reportaj realizat în iulie 2009

Advertisements
Categories: calatorii, colectii muzeale | Tags: , , , | 2 Comments

Post navigation

2 thoughts on “Muzeul Chihlimbarului – Comuna Colți

  1. Gavrila Diana

    Vad ca se transmite eronat informatia conform careia Colectia Muzeala Colti ar fi ars. Nu cred sa fi declarat cineva asta. A fost reorganizata in repetate randuri, ultima data in 2009-2010, cand acoperisul din sindrila, prin care se infiltrau apele pluviale, a fost inlocuit si totodata renovata sectia ce presupune expozitia chihlimbarului.

    • Informatia a fost primita direct de la ghidul muzeului. Eu am vizitat muzeul la inceputul anului 2009 si am fost introdusi intr-o singura incapere, care adapostea foarte putine lucrari. Celelalte, ni s-a spus, au fost depozitate in alte parti, pana la renovarea cladirii. Ma bucur sa aud ca s-au desfasurat lucrari de imbunatatire, pentru ca sunt multe lucruri de valoare acolo si avem cu ce ne mandri. Apreciez feed-back-ul dumneavoastra.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: